Vine vara! Previziuni pentru perioada 21-27 mai 2018. Astrele îți dezvăluie previziunile pentru următoarea perioadă și îți arată ce te așteaptă în carieră, dragoste, sănătate sau în privința banilor.

Citește horoscopul săptămânal pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești și află ce ți-au rezervat astrele pentru perioada 21-27 mai 2018, ca să fii pregătită pentru schimbările care se pot produce în carieră, în viața de cuplu, în privința sănătății sau a banilor.

Horoscop săptămânal Berbec: 21-27 mai 2018:

Ai putea începe această săptămână prin a sparge cu toată inima întregul set de reguli sociale pe care le urmezi. Atunci când nimic din ceea faci nu pare să îţi aducă fericire sau împlinire, trebuie să acţionezi. Acesta poate fi un punct din care să porneşti. Începuturile de care este posibil să ai parte aduc multă energie şi entuziasm în viaţa ta. Vibraţiile astrelor lucrează în favoarea ta. Trebuie doar să te lași ghidată de ele.

loading...

Horoscop săptămânal Taur: 21-27 mai 2018:

Decizia de a lucra puțin la aspectul fizic este una excelentă. Demersurile pe care le vei face în acest sens te vor ajuta să îți recapeți și vitalitatea de altădată. Succesul în plan profesional îţi este garantat de alegerile înţelepte pe care le iei. Sufletul îți este inundat de confuzie și tristețe din cauza unei persoane care te-a scos cu brutalitate din viața sa. Este important să îți acorzi timp și răbdare pentru a integra cu maturitate această dezamăgire în viața ta de zi cu zi.

Horoscop săptămânal Gemeni: 21-27 mai 2018:

Această săptămână aduce în prim plan capacitatea ta de adaptare la tot ceea ce este nou. Deși starea ta interioară nu pare să fie una excelentă, reușești să nu te lași acaparată de tristețea care te invadează. Ai nevoie de o nouă motivație pentru a face ca lucrurile să se întoarcă în favoarea ta. În plan personal recunoști din nou acea stare de agitație și neconcordanță care reapare între tine și partener. În aceste zile nu ești destul de lucidă sau rațională pentru a lua cea mai bună decizie în acest sens.

Horoscop săptămânal Rac: 21-27 mai 2018:

Trecutul nu mai are nicio putere asupra ta. Tot ceea ce ai trăit odată este dat uitării în cel mai profund mod. Gândurile constructive te ajută să îţi modelezi cariera după propriul plac. Expune-ţi intenţiile într-un mod clar şi concis! Sensibilitatea ta se află la cote maxime pe parcursul acestei săptămâni. Persoana iubită nu reușește în niciun moment să se alinieze stării tale emoționale. Totul în jur îți creează frustrare și un sentiment profund de neapartenență.

Horoscop săptămânal Leu: 21-27 mai 2018:

Trebuie să lucrezi la comunicare. Punctul tău de vedere este de multe ori susţinut de energia astrelor, însă acest lucru te dezavantajează în situațiile delicate în care te vei afla la muncă. Pentru a avea succesul pe care ți-l dorești este nevoie să acționezi prompt. Indiferent de modul în care te simți, reuşeşti totuși să pui în aplicare orice idee îţi traversează mintea. Pe parcursul zilelor următoare alegi cariera în pofida vieţii personale. Aceasta din urmă ţi-a oferit prea multe dezamăgiri în ultima perioadă.

Horoscop săptămânal Fecioară: 21-27 mai 2018:

Trecutul romantic pare că încă îşi menţine ancorele în prezentul tău. Ai nevoie de o ruptură dură şi decisivă! Deși nu accepți acest lucru, încă te simți trasă înapoi de frânturile de sentimente pe care le mai ai pentru o anumită persoană. Cu toate astea, rămâi rezervată și adopți o atitudine rece și rezervată. Viața de familie îți acaparează toată energia și nu mai ai timp pentru nimeni, nici măcar pentru propria persoană.

Horoscop săptămânal Balanță: 21-27 mai 2018:

Faci pași importanți spre regăsirea echilibrului interior. Acțiunile pe care le întreprinzi sunt dictate de ceea ce simți. Cu toate astea, ești mereu pregătită ca cei din jur să nu răspundă așa cum îți dorești așteptărilor pe care le ai. Venus și Jupiter te ajută să îți menții încrederea în iubire, chiar dacă este de înțeles că este greu să faci asta. Pentru tine, la birou, sistemul de valori morale după care te ghidezi este foarte important.

Horoscop săptămânal Scorpion: 21-27 mai 2018:

Unele situații de la birou te forțează să îți pătezi integritatea. Această stare de sine devine principala ta motivație în găsirea unui alt loc de muncă. Deși săptămâna este destul de liniștită din punct de vedere emoțional, nu reușești să îți explici starea de agitație care îți cuprinde simțurile. Totul pare să fie învăluit într-o alură întunecată. Este clar că ai nevoie de odihnă și relaxare. Venus te îndeamnă de la spate să accepți invitația prietenilor de a petrece weekendul la munte.

Horoscop săptămânal Săgetător: 21-27 mai 2018:

De cele mai multe ori, acțiunile tale indică o altă stare de spirit față de cea pe care o ai. Ești ambiguă în tot ceea ce faci. Sensibilitatea care îți caracterizează personalitatea iese la suprafață în mai multe contexte în această săptămână. Rutina susține armonia din viața ta personală atunci când simți că lucrurile se îndreaptă spre făgașul greșit. Deși știi că inimii nu îi poți dicta, începi să crezi cu toată ființa că a te ghida după ceea ce simți este cea mai proastă alegere pe care o poți face.

Horoscop săptămânal Capricorn: 21-27 mai 2018:

Distanțarea de o anumită persoană din viața ta este posibil să fie ireversibilă. Îți este greu să accepți asta, dar comportamentul ei te va ajuta în acest sens. Spre ziua de miercuri lucrurile par să se clarifice puțin în ceea ce privește activitatea ta de la birou. Eșecurile de care a avut parte echipa ta a adus firma într-un impas profund. În weekend vei cocheta destul de mult cu ideea de singurătate. Ai nevoie să îți limpezești gândurile și vrei să stai departe de orice dramă.

Horoscop săptămânal Vărsător: 21-27 mai 2018:

Schimbarea este un lucru benefic pentru tine. Chiar dacă uneori îți este dificil să faci asta, reușești mereu să te adaptezi contextelor în care te afli. Prezența lui Saturn în zodia ta are o influență evidentă pe parcursul acestei săptămâni. Distanța care te desparte de partener ajunge să declanșeze în tine o stare de spirit agresivă și respingătoare. Nu ai crezut niciodată că o să poți să inspiri asemenea emoții negative celor din jur. Cu toate astea, știi că ai parte de înțelegerea lor necondiționată.

Horoscop săptămânal Pești: 21-27 mai 2018:

Această săptămână începe cu o serie de surprize pentru tine. Uranus, planeta care susține transformările, te va provoca să iei decizii nesăbuite. În plan profesional ai nevoie de mai multă motivație pentru a face tot ceea ce îți propui. Din păcate, te lași foarte ușor descurajată. Vei avea parte de energia unei luni pline pentru o lungă perioadă de acum înainte, iar acest lucru va trebui să îți garanteze succesul. Chiar dacă ai planuri pentru weekend, le vei amâna pentru a petrece momente armonioase în familie.

loading...